Agenția pentru Eficiență Energetică(AEE) anunță desemnarea câștigătorilor concursului de desen și pictură pentru copii, ,,Eu știu să folosesc rațional Energia”, lansat în colaborare cu rețeaua de magazine Enter.
“Aducem mulțumiri tuturor copiilor care au împărtășit cu noi frumusețea talentului lor, timpul și efortul depus pentru a face asemenea lucrări frumoase, ingenioase și creative. Fiecare lucrare a fost un tablou întreg, prezentat de fiecare în parte, într-un mod special, unic, original despre cum e să folosești rațional Energia.
Totodată, mulțumim paretenerului nostru, rețeaua de magazine Enter, pentru sprijinul și interesul manifestat”, menționează conducerea AEE.
Tuturor participanților li s-a pregătit diploma de participare promisă, care va fi expediată prin intermediul Poștei Moldovei la adresa poștală indicată în e-mail, iar cei care nu au indicat adresa, rugăm să ne contacteze la numărul de telefon: (+373) 22 499 444, sau să vină să își ridice diploma fizic, la adresa Agenției: Chișinău, str. Alecu Russo 1, bloc A1, et.10.
Comisia de evaluare a analizat și a desemnat 3 lucrări câștigătoare, ce vor primi în dar premiile oferite de rețeaua de magazine Enter:
Locul I: gift card Enter în valoare de 1500 lei: Adelina Juncu
Locul II: gift card Enter în valoare de 1000 lei: Camelia Guranda
Locul III: gift card Enter în valoare de 500 lei: Mihaela Triboi
Pentru a face cunoștință cu lucrările copiilor, accesați link-ul de mai jos:
Amintim, că concursul este la I-a ediție iar scopul acestuia, a fost de a stimula copiii să-și expună viziunea despre eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă și de a promova și valorifica potențialul creativ al copiilor.
Eficiența energetică ne vizează pe fiecare și Agenția pentru Eficiență Energetică se bucură că generația tânără cunoaște metodele de folosire rațională a energiei.
Cristina Gurez