La Primăria orașului Ialoveni a avut loc ședința de lucru cu participarea factorilor de decizie privind problema asigurării cetățenilor cu lemne de foc pentru perioada rece a anului, informează PROVINCIAL.
Astfel, la ședință au participat deputații în parlament Petru Frunze, Ina Coșeru, reprezentanții Agenției Moldsilva, Mihail Silistraru, președintele raionului Ialoveni, Sergiu Armașu, primarul orașului Ialovenni, Elic Dlujanschi, reprezentantul Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat.
Participanții la ședință au menționat că problema asigurării cu lemne de foc a cetățenilor este foarte importantă și necesită planificarea unor acțiuni concrete și urgente pentru soluționarea tuturor impedimentelor apărute la capitolul repartizarea masei lemnoase.
“Au fost expuse mai multe soluții, precum, redirecționarea unor localități la alte ocoluri silvice amplasate mai aproape teritorial. Asigurarea cu masă lemnoasă în primul rând a persoanelor socialmente vulnerabile (bătrînilor, invalizilor). Conlucrarea cu primăriile privind informarea corectă a cetățenilor. Elaborarea mecanismului de livrare a masei lemnoase cât mai accesibile populației,” spune Primăria.
Cristina Pendea