
În perioada 2024-2029 administrația publică a orașului Ialoveni participă, alături de parteneri din 11 țări europene, în cadrul proiectului „Planificare urbană strategică pentru dezvoltare durabilă” (03C0988 SUP4SUD) co-finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Interreg Europe.
În context, orașul Ialoveni este reprezentat în cadrul primei reuniuni a partenerilor SUP4SUD – eveniment organizat de către Agenția Centrală de Inovare Regională Transdanubiană (KDRIÜ), în perioada 1-3 Septembrie, în orașul Székesfehérvár (Ungaria).
Proiectul SUP4SUD are ca scop promovarea integrării strategice a dezvoltării urbane durabile din punct de vedere social și ecologic în procesele de planificare ale orașelor europene. Activitățile proiectului sunt focusate pe identificarea unor răspunsuri complexe în abordarea provocărilor legate de poluarea aerului, schimbările climatice și inegalitatea socială.
Aceste eforturi sunt în strânsă concordanță cu obiectivele Pactului Verde European, Noul Bauhaus European și Agenda Urbană pentru UE, stimulând elaborarea unui cadru strategic coerent pentru dezvoltarea durabilă a orașului Ialoveni și contribuind la facilitarea parcursului European al Republicii Moldova.