
Consiliul raional Ialoveni s-a întrunit astăzi, 8 august 2025, în ședință ordinară, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate 23 de proiecte de decizie, fiind în prealabil dezbătute în Comisiile consultative de specialitate.
Ședința a fost deschisă prin onorarea simbolicii de stat a Republicii Moldova, iar în calitate de președinte al ședinței a fost aleasă consiliera raională Feodosia Bivol.
Ordinea de zi a inclus următoarele subiecte importante:
- Cu privire la corelarea bugetului raional pentru anul 2025 cu Legea Bugetului de Stat și Hotărârea Guvernului nr. 480 din 30 iulie 2025
- Cu privire la modificarea bugetului raional pentru anul 2025 aprobat prin Decizia Consiliului raional nr. 7/1 din 20 decembrie 2024
- Cu privire la aprobarea raportului privind executarea bugetului raional pentru semestrul I anul 2025
- Cu privire la alocarea mijloacelor financiare
- Cu privire la casarea unor mijloace fixe uzate complet
- Cu privire la acceptarea primirii în comodat a mijloacelor de transport de la Ministerul Educației și Cercetării la Direcția Generală Educație
- Cu privire la aprobarea transmiterii în subcomodat a mijloacelor de transport de la Direcția Generală Educație Ialoveni la Instituțiile Publice din raionul Ialoveni
- Cu privire la acceptarea primirii mijloacelor de transport din proprietatea publică a statului, gestiunea Ministerul Educației și Cercetării în proprietate publică a Consiliului raional Ialoveni, gestiunea Direcției Generale Educație Ialoveni
- Cu privire la transmiterea în comodat Primăriei satului Cărbuna a drumului de interes raional L 508 ,,Mileștii Noi – Cărbuna – Căinari”
- Cu privire la transmiterea în comodat Primăriei satului Bardar a drumului de interes raional L 502 ,, R3- drum de acces spre s. Bardar”
- Cu privire la modificarea Deciziei nr. 1/16 din 24.01.2025 Cu privire la aprobarea planului de reparație a drumurilor de interes raional pentru anul 2025
- Cu privire la modificarea Deciziei Consiliului raional nr. 7/20 din 20 decembrie 2024 Cu privire la aprobarea Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru anul 2025
- Cu privire la modificarea Deciziei nr. 4/9 din 27.06.2025 Cu privire la numirea în funcția publică de conducere – șefă a Direcției Generale Educație Ialoveni a doamnei Olga Balmuș
- Cu privire la stabilirea sporului la salariu pentru performanță personalului de conducere al Instituțiilor Medico-Sanitare Publice din raionul Ialoveni
- Cu privire la conferirea gradului de calificare
- Cu privire la defrișarea arborilor amplasați pe terenul cu nr. cadastral 5501210.092
- Cu privire la modificarea Anexei nr. 4 din Decizia nr. 6/16 din 06.12.2024
- Cu privire la modificarea Decizie nr. 6/5 din 06.12.2024 Cu privire la aprobarea statelor de personal ale instituțiilor medico-sanitare publice din raionul Ialoveni pentru anul 2025
- Cu privire la aprobarea Acordului de parteneriat între Consiliul raional Ialoveni și Agenția Națională Antidoping
- Cu privire la delimitarea masivă a bunurilor imobile proprietate publică a UAT de nivelul II Ialoveni, amplasat în hotarele UAT de nivel I, satul Văsieni, raionul Ialoveni
- Cu privire la repartizarea profitului net anual al Întreprinderii Municipale ,,Biroul de Proiectare și Prestări de Servicii Ialoveni”
- Cu privire la transmiterea în comodat Primăriei satului Hansca a drumului local L 495.1 ,,Drum de acces spre satul Hansca”
- Cu privire la modificarea Decizie nr. 4/14 din 27.06.2025 Cu privire la aprobarea Acordului de Cooperare dintre Raionul Ialoveni, Republica Moldova și Municipiul Cluj-Napoca, Județul Cluj, România
Deciziile adoptate sunt disponibile spre examinare și consultare pe pagina oficială a Consiliului raional.