
Guvernul a venit cu o reacție la rezoluția aprobată de Congresul deputaților de toate nivelurile desfășurat, la 15 februarie, la Comrat, informează PROVINCIAL.
„Guvernul continuă să colaboreze cu cetățenii din autonomie – inclusiv din raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești – la fel ca și cu toți ceilalți cetățeni ai țării, investind în infrastructură, salarii și pensii. În pofida minciunilor spuse de oficialii locali, anume autoritățile centrale finanțează dezvoltarea UTAG prin investiții majore în infrastructură, apă și canalizare, energie regenerabilă, afaceri și turism, alocând sute de milioane de lei din bugetul de stat, chiar dacă regiunea nu contribuie la formarea acestui buget.
Gruparea criminală șor a acaparat unele instituții din regiune. Justiția trebuie să ofere rezultate clare – toți cei care încalcă legea, indiferent dacă se află la Comrat, Orhei, Chișinău sau în alte localități, trebuie să fie trași la răspundere, inclusiv pentru corupție, cumpărare de voturi și șantaj politic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
El a spus că, refuzul includerii bașcanei în Guvern nu este o decizie politică, ci una bazată pe respectarea legii – premierul a explicat decizia în spațiul public – că există dovezi că alegerile din UTAG au fost fraudate, iar înainte ca această situație să fie clarificată, nu se poate permite infiltrarea unor persoane cu interese străine în guvern.
„Autoritățile centrale recunosc și respectă autonomia regiunii, însă aceasta nu înseamnă că trebuie să accepte practici ilegale sau încercări de destabilizare. Declarațiile despre lipsa de recunoaștere a autonomiei sunt absolut nefondate.
Decizia privind deschiderea zborurilor directe Chișinău-Moscova este una de competența autorităților centrale și trebuie analizată în contextul interesului național și al securității țării.
Iar afirmațiile despre un presupus schimb între renunțarea la cooperarea cu Rusia și includerea bașcanei în Guvern este falsă. Guvernul solicită de fiecare dată respectarea legii în gestionarea treburilor publice. Iar politica externă a țării la fel este prerogativa exclusivă a autorităților centrale”, a mai spus reprezentantul Executivului.