Guvernul acordă ajutoare materiale celor 74 de localități din 6 raioane ale țării care au fost afectate de intemperiile înregistrate în perioada 25-26 iulie curent. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale și aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
Astfel, din rezervele de stat vor fi oferite bunuri sub formă de materiale de construcții – 64 677 de foi ondulate de ardezie pentru acoperiș, dar și 493,2 m3 de cherestea, în sumă totală de 16 317, 8 mii lei.
„Solicit autorităților locale să se mobilizeze și să dea dovadă de responsabilitate pentru a efectua cât mai curând toate lucrările de reparații și a înlătura daunele”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Materialele, eliberate din cadrul Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, vor fi distribuite autorităților publice locale din raioanele Edineț, Soroca, Rîșcani, Dondușeni, Drochia și Hîncești, în vederea efectuării lucrărilor de reparație și de construcție a caselor de locuit, clădirilor administrative și culturale, care au fost afectate de ploile torențiale și rafalele de vânt puternice.
De gestionarea loturilor cu ajutoare materiale acordate localităților din nordul și centrul țării, afectate de condițiile meteorologice nefavorabile, se va ocupa, chiar începând de astăzi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.