Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, a participat la Festivalul de dans “Copiii – Minune invită”, în municipiul Ceadîr-Lunga. Evenimentul s-a desfășurat în Centrul unic de cultură, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat, festivalul e dedicat celei de-a 15-a aniversări a creării grupului de dans pentru copii “Copii Minune”. La Festival au participat colective din Comrat, Vulcănești, Tvardița, Taraclia, Cahul și Orhei.
La festival a avut loc premiera noului dans găgăuz “Șezători găgăuze”, realizat de ansamblul “Copii Minune”.
Participanții la eveniment au demonstrat dansuri ale 7 popoare – găgăuzi, bulgari, moldoveni, ruși, români, macedonieni, evrei.
“Deseori vorbim despre tradiții, dar puțin ne gîndim ce sunt defapt tradițiile și cum pot fi păstrate. Tradițiile sunt elemente ale culturii, care ne unesc într-un popor. Sunt valori spirituale – adică ceea ce iubesc oamenii și ceea ce prețuiesc. Ne dezvoltăm continuu și totul se schimbă. Prin urmare, pentru ca tradițiile să fie transmise generațiilor următoare, trebuie să găsim modalități de a implica copiii și de a le oferi posibilitatea de a contribui la tradițiile noastre. Desigur, ei vor schimba tradițiile, le vor adapta la ei înșiși – și acesta este dreptul lor. “Copiii – Minune” sunt continuarea poporului nostru și sunt sigură că ei vor fi mai buni decât noi. Vă mulțumesc tuturor pentru dragostea față de tradiții și artă – sunteți cea mai bună parte din noi, sunteți viitorul nostru luminos”, a remarcat Irina Vlah.
Cristina Pendea