Vicepreședintele raionului Orhei, Sergiu Pîslaru, ieri, a inspectat starea gunoiștei autorizate din satul Berezlogi, informează Provincial.
„Însoțit de Ion Cogîlniceanu, primarul comunei Berezlogi, și dl Ion Rotaru, specialist principal din cadrul secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri,aceștia au constatat că starea gunoiștei are loc și pentru a fi îmbunătățită”, se menționează într-un comunicat al consiliului raional.
„La prima vedere, se observă că gunoistea este îngrijită sistematic, dar exploatarea acesteia de către unii cetățeni o extind nejustificat și spațiul acesteia începe a cuceri o bună parte din drumul care desparte gunoiștea de un lan agricol”, se mai adaugă în același mesal al instituției.
În acest fel, a fost luată decizia că vor fi executate unele lucrări de reamenajare a spațiului de colectare a deșeurilor.
Doina Secrieru