Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) continuă să sprijine dezvoltarea fotbalului la nivel școlar prin organizarea mai multor evenimente în cadrul Săptămânii UEFA Grassroots, o inițiativă anuală dedicată fotbalului de mase.
Recent, la Stadionul Zimbru din Chișinău, a avut loc un curs de refresh pentru 35 de profesori reuniți în cadrul proiectului „Fotbal în Școli”. Evenimentul a inclus atât o sesiune teoretică, cât și o sesiune practică, în care au participat 100 de copii de la Școala Primară „Spiridon Vangheli” din Chișinău. Elevii au participat activ la exercițiile desfășurate pe teren, ceea ce le-a oferit o experiență practică și interactivă în lumea fotbalului.
Fiecare profesor participant a primit Diploma de Licență D, recunoscând eforturile și implicarea lor în dezvoltarea fotbalului din Republica Moldova. Evenimentul a subliniat importanța formării continue a cadrelor didactice și a rolului esențial pe care acestea îl au în promovarea activității fizice în rândul elevilor.
Printre cei prezenți au fost și Diana Bulgaru, managera proiectului Grassroots Moldova, dar și Cristina Braga și Daniela Cebotari, managerele proiectelor Grassroots, precum și managerii regionali Vitalie Jurat, Alexei Gheorghiu și Vitalie Lungu, care au accentuat importanța educației sportive și impactul pozitiv al acesteia asupra dezvoltării fizice și sociale a copiilor.
„Fotbal în Școli” este un proiect social de promovare a fotbalului în rândul copiilor din Republica Moldova. Inițiat de FMF în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, programul este implementat cu succes în circa 350 de instituții de învățământ din întreaga țară, cu peste 600 profesori instruiți.