La final de an, Grădinița „Solnîșco” din Ungheni și-a schimbat în totalitate aspectul, aici îmbunătățindu-se considerabil condițiile pentru cei 155 de copii și 31 de angajați.
“Grație suportului financiar acordat de către UNHCR-Moldova, organizație ce a venit chiar din primele zile în ajutorul refugiaților ucraineni, grădinița respectivă, unde au fost primiți cu brațele deschise și 19 copii ai ucrainenilor refugiați la Ungheni, a beneficiat de un proiect ambițios. În mai puțin de trei luni, au fost anvelopați pereții, astfel că, la momentul de față, în grădiniță e mult mai cald, fiind posibilă și economisirea energiei termice,” spune Primăria.
Proiectul a fost implementat prin intermediul Asociației ACTED, o organizație neguvernamentală franceză de solidaritate internațională.
Costul total al lucrărilor a fost de 1 milion 225 mii de lei.
“Grădinița „Solnîșco” este a patra instituție de educație timpurie din municipiul Ungheni (din cele 7 existente), care a fost termoizolată. În anul 2023, se planifică și termoizolarea celorlalte grădinițe. În acest sens, Primăria muncește asupra elaborării unor proiecte și identificării de noi surse pentru a le realiza,” adaugă autoritățile.