Militarii din Brigada de Infanterie Motorizată „Moldova” vor desfășura, în perioada 16-17 februarie curent, exerciții practice la Centrul de instruire din municipiul Bălți.
Astfel, grupele de geniști din cadrul unității vor fi antrenate în acțiuni de cercetare a terenului, identificare a obiectelor neexplodate depistate în sol, precum și misiuni de distrugere planificată a munițiilor.
De menţionat că antrenamentele se desfășoară în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2023.
„Informăm localnicii că, în perioada respectivă, vehiculele militare implicate în aceste instruiri se vor deplasa pe străzile municipiului Bălți. Îndemnăm cetățenii să se abțină de la distribuirea imaginilor cu tehnica militară în spațiul online, pentru a nu genera dezinformări”, a spus Ministerul Apărării.