Gara Internațională din Ungheni a fost menționată recent de cea mai mare companie de ghiduri de călătorie din lume, Lonely Planet, într-un articol despre cele mai bune rute feroviare din Europa în 2023, în care se menționează și despre reluarea, după o pauză de 24 de ani, a cursei Chișinău-Kiev, informează PROVINCIAL.
Potrivit Primăriei, în acel articol se relatează că „traseul include o oprire la gara Ungheni din vestul Republicii Moldova, de unde se poate face conexiunea cu Iași, România, oraș al cărui aeroport este un punct strategic pentru ucrainenii care vor să plece în Europa”.
“Un motiv de mândrie pentru ungheneni și o dovadă în plus că Ungheniul e locul UNDE NE CONECTĂM (sloganul ce însoțește brandul regiunii),” spune Primăria.