În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat 25 acțiuni ilegale, după cum urmează:
– șase persoane pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și regimului în punctele de trecere;
– 10 cetăţeni străini pentru depășirea regulilor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– o tentativă de trecere ilegală peste frontieră a bunurilor materiale, cu implicarea unei persoane;
– două persoane pentru prezentarea documentelor contrafăcute;
– un șofer pentru exploatarea mijlocului de transport fără autorizația de rigoare;
– cinci persoane aflate în conflict cu legea și un mijloc de transport au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Fluxul persoanelor și mijloacelor de transport care au traversat frontiera de stat a fost unul moderat.
Totodată, în ultimele 24 de ore, la 11 cetățeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federaţia Rusă, iar altul a fost deportat. În UE a fost limitată intrarea pentru un conational și doi au fost deportați.
Elena Ivanov