O zonă modernă de recreere și agrement a fost amenajată în satul Ratuș, comuna Drăsliceni, raionul Criuleni. Astfel, cei peste 1.500 de locuitori ai satului beneficiază acum de un spațiu modern pentru odihnă, care include parc, teren de joacă pentru copii, leagăne și alte facilități, inclusiv pentru adulți, situat chiar în fața Casei de Cultură.
Proiectul „Amenajarea zonei de agrement cu parc și loc de joacă pentru copii în satul Ratuș” a fost realizat în cadrul Programului Național „Satul European Expres” și a prevăzut crearea unui spațiu de relaxare, cu locuri de joacă pentru copii, incluzând tobogan, scrâncioburi și alte facilități destinate atât celor mici, cât și celor mari. De asemenea, au fost instalate bănci, pavat terenul și amenajată întreaga zonă din fața edificiului cultural.
Potrivit primarului comunei, Petru Buzu, de această zonă de agrement beneficiază nu doar cei 1.500 de locuitori ai satului Ratuș (dintre care 350 sunt copii), dar și aproximativ 1.700 de locuitori din satele învecinate, Drăsliceni și Logănești, inclusiv 400 de copii, care fac parte din comuna Drăsliceni.
„Acest proiect a fost unul mult așteptat de întreaga localitate și a adus un beneficiu semnificativ, mai ales pentru copii și adolescenți, dar și pentru persoanele vârstnice și mămicile cu copii mici, care vin adesea aici pentru a se distra împreună cu picii lor. Spațiul de joacă include un carusel, tobogan, căsuță, tablă de desen, nisipieră și chiar un scrânciob pentru adolescenți și adulți. De asemenea, am amenajat o zonă verde cu flori și arbuști, am semănat gazonul și am instalat iluminat nocturn modern, la care a contribuit și administrația publică locală.
Pentru această frumoasă inițiativă, dorim să mulțumim doamnei președinte Maia Sandu, care a inițiat Programul ”Satul European”, Guvernului, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și, nu în ultimul rând, specialiștilor de la ONDRL, care ne-au ghidat în implementarea cu succes a proiectului nostru”, a declarat primarul.
Pentru realizarea acestui proiect, Guvernul a alocat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, suma de 330.000 de lei. Până în prezent, din cele 380 de proiecte de dezvoltare locală incluse în cadrul Programului Național „Satul European Expres”, 379 au fost finalizate cu succes în localitățile din țară. Dintre acestea, cele mai multe – 193 la număr – vizează crearea de zone de agrement, construirea de terenuri de sport și amenajarea de locuri de joacă pentru copii.