Mărfuri de larg consum, care ar fi procurate în Ucraina și transportate în Moldova prin eludarea controlului vamal, au fost depistate în raza municipiului Chișinău. Cazurile au fost înregistrate de către ofițerii Direcției Investigații Speciale a IGPF ca urmare a valorificării informațiilor operative, informează PROVINCIAL.
În primul caz, la nivelul Poliției de Frontieră a parvenit informația precum că persoane necunoscute, prin regiunea transnistreană ar introduce pe teritoriul Republicii Moldova materiale textile, achiziționate de la piața KM7, Ucraina. În rezultatul cercetărilor specializate, ofițerii de investigații au identificat mijlocul de transport, fiind vorba despre un Renault Scenic, cu numere de înmatriculare moldovenești, și au intrat în posesia datelor privind perioada când ar urma să fie adusă ilegal marfa. Ca urmare, în comun cu un echipaj al INSP s-au întreprins un șir de măsuri, iar în consecință în regiunea Aeroportului Internațional Chișinău a fost stopat mijlocul de transport vizat. La volanul autoturismului a fost legitimat un cetățean moldovean de 60 de ani, locuitor al raionului Căușeni. La verificarea mașinii, în portbagaj și în salon, polițiștii de frontieră au depistat împachetate în saci de polietilenă, cantități de materiale textile. Pentru întregul lot de bunuri, valorificat estimativ la 80 mii de lei, cetățeanul nu a putut prezenta acte de proveniență sau posesie.
La fel, marfă procurată de la piața KM7 și pentru care șoferul nu deținea documentele de însoțire a fost ridicată de către ofițerii de investigații, în urma unei acțiuni comune cu INSP pe linia deconspirării ilegalității de transport a bunurilor prin regiunea transnistreană. În acest caz, cu ajutorul unui automobil de model de Mercedes E-Class au fost introduse ilegal în țară mai multe utilaje de cosit, în sumă de pste 11 mii lei. Documentat este un locuitor al raionului Anenii Noi, în vârstă de 51 de ani. Depistarea acestuia a avut loc în apropierea localității Sângera, mun. Chișinău.
Ambele cazuri au fost transmise spre examinare Serviciului Vamal, conform competențelor.
Cristina Pendea