În satul Slobozia Mare, raionul Cahul, au fost finalizate trei proiecte în valoare totală de 5,6 milioane de lei.
Astfel, prin programul național Satul European, cei 375 de elevi și 55 de angajați din cadrul Liceului „Mihail Eminescu”, beneficiază acum de condiții îmbunătățite pentru procesul de învățare. Instituția educațională a fost reabilitată cu sprijinul financiar din partea Guvernului Republicii Moldova, în sumă totală de 4,8 milioane de lei.
Totodată, Memorialul „Scuarul Păcii”, situat în centrul satului, a fost renovat cu o investiție de 388 de mii de lei, în cadrul programului Satul European Expres. Rezultatul proiectului contribuie la crearea unui loc de întâlnire și reflecție pentru aproximativ 5 500 de locuitori.
De asemenea, recent a fost finalizat proiectul de reabilitare a grupei de creșă pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani. Investiția totală în acest proiect se ridică la 437 de mii de lei din FNDRL.
Proiectul aduce beneficii pentru aproximativ 25 de copii și părinții lor. Aceștia se pot bucura acum de condiții prielnice și moderne, create special pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă și sigură a celor mici.
Inițiativele de dezvoltare locală, reprezentă o prioritate a Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.