Silvicultorii Agenţiei „Moldsilva” şi ai entităţilor silvice teritoriale s-au reunit la Vadul lui Vodă pentru a concura la competiţiile din cadrul Spartachiadei Silvicultorilor din Republica Moldova – ediţia XXI, informează PROVINCIAL.
“Probele sportive din concurs s-au desfăşurat într-o luptă acerbă dar corectă, deoarece concurenţii sunt colegi din cadrul comunităţii silvicultorilor care, prin cooperare, găsesc în fiecare zi cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea fondului forestier. Printre suporteri s-au regăsit membrii familiilor silvicultorilor, iar copilaşii care au făcut atmosfera sărbătorii, au fost răsplătiţi cu mici cadouri şi îngheţată delicioasă,” spune „Moldsilva”.
Pauza de doi ani în competiţii (cauzată de condiţiile pandemice) a sporit şi mai mult interesul pentru concurenţa ce promovează modul sănătos de viaţă şi sporeşte colegialitatea şi buna dispoziţie.
“Câştig de cauză au avut toţi participanţii la acest eveniment sportiv, iar învingătorii au fost ai noştri dintre ai noştri, deoarece în marea familie a silvicultorilor de la Agenţia „Moldsilva” se stimulează nu doar concurenţa sănătoasă, dar şi prietenia”, a conchis Agenția.
Cristina Pendea