Circa 200 de persoane din satul Izvoare, raionul Florești care se confruntă cu dificultăți materiale, vor putea beneficia gratuit de serviciile Spălătoriei Sociale, inaugurate astăzi în localitate. Uniunea Europeană a oferit un grant în mărime de cca 542.500 lei (28.000 euro) pentru a susține deschiderea acestui serviciu social.
Astfel, locuitorii vor beneficia de:
- zonă dedicată pentru spălarea și uscarea hainelor, dotată cu echipamente performante;
- zonă pentru igienizare, unde persoanele care nu au acces la astfel de servicii vor putea beneficia de facilități pentru menținerea igienei personale;
- sală spațioasă pentru activități de socializare.
Din 1 martie 2025, spălătoria socială va fi administrată de primăria din satul Izvoare.
De asemenea, UE a oferit granturi pentru deschiderea încă a altor patru servicii de spălătorie socială în satele Domulgeni (r. Florești), Viișoara (r. Edineț), Corpaci (r. Edineț) și Sălcuța (r. Căușeni). De cele cinci spălătorii sociale vor beneficia gratuit cca 1.000 de persoane vulnerabile.