Asociația Forța Fermierilor a organizat ieri un protest regional de avertizare cu tehnica agricolă în 15 locuri, la care au participat sumar circa 1000 de persoane din 20 de raioane, peste 250 de unități de tehnică agricolă și aproximativ 100 de automobile, informează PROVINCIAL.
„Remarcăm că la manifestații au participat și un grup de pomicultori din raioanele Briceni și Edineț, care nu sunt deocamdată membrii organizației noastre.
Protestul a fost unul pașnic, cu revendicări exclusiv economice, marea majoritatea dintre care pot fi implementate imediat fără afectarea bugetului de stat. Nu a fost blocat nici un traseu de circulație rutieră. Fermierii nu au permis forțelor politice măcar să încerce să folosească evenimentul în scopuri meschine” – au informat fermierii.
Totodată, agricultorii cer respectul față de ramură, profund afectată concomitent de secetă, embargou politic, scumpiri exorbitante ale resurselor necesare producerii agricole și prețurilor derizorii la materia primă agricolă.
„Solicităm executarea promisiunilor ministrului agriculturii în privința măsurilor de sprijin pentru producătorii agricoli afectați și nu putem tolera refuzul doamnei prim-ministrei de a dialoga cu reprezentanții ramurii strategice ale economiei naționale.
La toate întrunirile, fermierii au insistat că dacă semnalul nostru nu va fi auzit, noi ne rezervăm dreptul să continuăm proteste deja cu tehnica agricolă în mișcare, inclusiv cu deplasarea la capitală” – a mai comunicat Asociația.