În orașul Ialoveni, lucrările de construcție și amenajare a unui spațiu de agrement cu Teatru de vară sunt în plină desfășurare. Echipa Agenției de Dezvoltare Regională Centru, a efectuat o vizită la șantier pentru monitorizarea progresului lucrărilor.
Specialiștii agenției au discutat cu reprezentanții antreprenorului, obținând informații detaliate despre stadiul curent al lucrărilor. Aceștia au subliniat că planificarea activităților viitoare va ține cont de condițiile meteorologice din perioada următoare, asigurându-se că proiectul avansează eficient.
“Aici au fost executate lucrări de construcție a unei scene de vară, montarea pavajului la Teatrul Verde și alee, precum și instalarea plăcii ecologice în zonele adiacente. De asemenea, s-au efectuat lucrări de consolidare a malurilor lacului existent pentru asigurarea stabilității acestora și au fost construite două podețe peste lac, ceea ce face zona de recreere și mai atractivă,” spune ADR Centru.