Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ieri, a discutat cu locuitorii satului Sireți din raionul Strășeni, informează PROVINCIAL.
Astfel, potrivit spuselor sale, satul Sireți este una dintre cele 492 de localități care vor beneficia de finanțare în cadrul programului „Satul European”, în următoarele luni. Investiția de 10 milioane de lei va finanța extinderea sistemului de canalizare în localitate.
“Am discutat cu oamenii și despre soluțiile la care lucrăm pentru a face față provocărilor cu care se confruntă țara noastră. Creșterea prețurilor, criza energetică, seceta și războiul din Ucraina îi îngrijorează pe toți, dar Guvernul caută căi pentru a sprijini cetățenii și producătorii în această perioadă complicată – inclusiv în sezonul rece care se apropie. Pe final de discuție, le-am spus oamenilor că, pentru a rezolva problemele economice și sociale, avem nevoie de solidaritate – doar împreună vom reuși să trecem peste greutăți,”- spune președintele țării.
Cristina Pendea
Maia Sandu presedinte? FUUU, provoaca greata!