Lucrările de reparație, demarate în luna martie 2022 la sala de dans a ansamblului de dansuri populare „Izvoraș”, a coridorului, vestiarului, blocului sanitar și parțial a acoperișului la IP Centrul de cultură și tineret din orașul Drochia au luat sfârșit, informeaz PROVINCIAL.
Astfel, astăzi, 12 mai, comisia de recepție a mers la fața locului pentru a constata lucrul finisat și a semna actul de primire-predare.
Alexei Vasilean, președintele raionului Drochia, însoțit de Iurie Ostavciuc, vicepreședinte; Sergiu Rusu, șef, Direcția economie, construcții și politici investiționale a Consiliului raional Drochia; Ana Pascaru, șef-adjunct Direcție, șef Secția construcții și gospodăria drumurilor din cadrul Direcției economie, construcții și politici investiționale a Consiliului raional Drochia; s-au convins atât de calitatea, precum și de utilitatea lucrărilor efectuate, menționând că, operatorul economic Nicolae Kalinovski, directorul SA ,,COLOANA de CONSTRUCTIE-MONTAJ 17″ și echipa sa au executat lucrările în conformitate cu Caietul de sarcini și Devizului-ofertă prezentat în modul prevazut de Legislație, cu respectarea cerințelor tehnice în vigoare.
“Au fost schimbate ușile, au fost instalate tavane suspendate fabricate din panouri „Amstrong”, au fost efectuate lucrări de electricitate și de finisare a pereților (tencuială, vopsitorie), instalarea sistemului de ventilare, precum și reparația de acoperiș (parțial)”, spune Consiliul raional Drochia.
De asemenea, Cristina Țurcanu, șef, Direcția cultură, turism, tineret și sport a Consiliului raional Drochia, și Victor Cemortan, director, IP Centrul de cultură și tineret or. Drochia, au mulțumit, în numele părinților și copiilor-dansatori și au exprimat recunoștință conducerii raionului, în persoana președintelui Alexei Vasilean, precum și administrației publice locale pentru acceptare și implicare la solicitarea parvenită din partea DCTTS, susținerea și contribuția la realizarea cu succes acestui obiectiv important pentru îmbunătățirea condițiilor decente a sălii de dans.
“Recepția a finisat cu înmânarea cheilor de la încăperile proaspăt modernizate Valentinei Cocetov, conducătoarea artistică a ansamblului de dansuri populare „Izvoraș”, meritele cărora sunt cunoscute atât la nivel național, cât și internațional”, a conchis autoritățile.
Menționăm că, pentru efectuarea lucrărilor au fost alocate 300,0 mii lei, din soldul disponibil al CR Drochia, prin decizia Consiliului raional din martie curent.
Cristina Pendea