Ieri, ADR Centru a monitorizat desfășurarea lucrărilor de pe santierul de la Șoldănești. Antreprenorul a raportat executarea acestora în proporție de 77%
Astfel, potrivit Agenției, în prezent, se lucrează la finisajele interioare, instalarea tehnicii în bucătăria instituției, precum și la termoizolarea pereților pentru blocul H, ultimul din cele 8 blocuri ale liceului, care au fost eficientizate energetic în cadrul proiectului regional.
Lucrările de amenajare a teritoriului, precum și montarea pavajului pe porțiunea rămasă, vor fi executate odată cu instalarea condițiilor meteo favorabile.
Proiectul regional este finanțat de UE prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, și implementat de ADR Centru. Acesta are ca scop atît îmbunătățirea condițiilor de studiu și de muncă în instituție, cît și optimizarea cheltuielilor.