
Astăzi, 28 februarie 2025, în fața sediului Direcției Raionale Învățământ a Consiliului Raional Leova, a avut loc ceremonia oficială de înmânare a cheilor pentru două autobuze noi marca Ford Transit BUS, produse în anul 2024, care vor asigura transportul elevilor din localitățile s. Romanovca spre Gimnaziul Filipeni (54 elevi) și din satele Seliște, Frumușica și Troian spre Gimnaziul ,Mihai Viteazul” satul Cazangic.
Evenimentul a fost onorat de prezența președintelui raionului Leova, Nicolae Popa, a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Oleg Canațui, precum și a reprezentantului Guvernului în Teritoriu, Dumitru Baba.
Șefa Direcției Raionale Învățământ, Aliona Carafizi, a fost apreciată pentru implicarea activă și perseverența de care a dat dovadă în obținerea acestor două autobuze. Acestea se vor alătura celor 17 unități de transport deja existente, asigurând astfel condiții și mai bune de transport pentru cei 505 elevi din 29 de localități către cele 11 școli de circumscripție din raion.
Cele două autobuze Ford Transit, în sumă de 2.332.200,00 lei, au fost finanțate din Componenta Raională (buget 2024) și sunt dotate conform standardelor moderne de siguranță și confort.
Evenimentul sa încheiat cu predarea oficială a cheilor către șoferii desemnați.