Copii merită să crească într-un mediu frumos și vesel, acesta este unul dintre principiile activității primarului municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi. În context, pentru realizarea acestui obiectiv, la inițiativa primarului, anual, sunt amenajate zone de agrement pentru copii, informează PROVINCIAL.
Astfel, recent, primăria a instalat încă trei terenuri de joacă: pe străzile Decebal,3; Ștefan cel Mare, 11 și în cartierul din regiunea Spitalului Raional Soroca.
“Terenurile dispun de tobogane, scrâncioburi, balansoare, un loc de joacă cu nisip și alte elemente. Costul unui astfel de teren se estimează la circa 80 000 lei”, spune Primăria.
În acest an, după rectificarea bugetului, vor mai fi instalate încă trei terenuri de joacă.
Cristina Pendea