Tradițional, la sfârşitul fiecărui an şcolar, într-un cadru festiv, autoritățile orheiene aduc un omagiu Profesorilor și elevilor acestora care au obținut performanțe la olimpiadele raionale, republicane şi internaționale. Astfel, evenimentul supranumit „Gala Olimpicilor 2022” s-a desfășurat în parcul municipal „Ivanos” și a întrunit elevi, profesori, manageri şcolari, părinţi, dar și oaspeți oficiali printre care Președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, vicepreședinții raionului Orhei, Irina Bogaciuc, Marina Cravcenco, Tatiana Platon și Victor Perțu, Șefa Direcției Administrație Publică și Protocol, Diana Memeț și Consilierul Raional și Municipal, Tatiana Gorea, informează PROVINCIAL.
Oficialii prezenți au adresat mesaje de felicitări și urări de bine tuturor elevilor ale căror performanțe duc faima instituțiilor de învățământ din municipiul și raionul Orhei la nivel Național și Internațional, iar în semn de apreciere și recunoștință, atât profesorii, cât și discipolii olimpici au primit din partea autorităților Diplome de Excelență, Medalii, Cărți și premii bănești.
Președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a remarcat faptul că este mândru să fie prezent la evenimentul care întru-un fel sau altul marchează o totalizare a eforturilor depuse pe parcursul anului atât de elevi și profesori, de managerii instituțiilor de învățământ, cât și a colegilor din cadrul administrației publice locale care fac tot posibilul ca să creeze condiții decente de trai, inclusiv de învățământ, pentru a motiva în primul rând tânăra generație să rămână acasă și să-și construiască viitorul aici, în raionul Orhei, în Republica Moldova. Iar managerii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice prezente la eveniment au fost îndemânate să asigure în procesul de predare-învățare și spiritul patriotic care, cu siguranță va consolida efortul depus în acest sens de reprezentanții Administrației Publice Locale.
Îndemnul domnului Președinte Țurcanu, a fost susținut și de Primarul Municipiului Orhei, Pavel Verejanu. Domnul Primar a ținut să accentueze că efortul depus de Părinți, profesori și reprezentanții Administrației Publice Locale este concentrat în jurul ideii de a crea condiții cât mai favorabile pentru a motiva tânăra generație să rămână acasă, în Republica Moldova, iar studiile de calitate și investițiile care se fac în acest domeniu, pot garanta actualilor elevi un viitor mai bun și un statut prestigios doar în țara natală.
Silvia Mustovici, Șefa Direcției Generale Educație din cadrul Consiliului Raional Orhei, a mulțumit conducerii raionului și municipiului Orhei pentru atenția acordată sistematic domeniului Educație, care ultima perioadă este supus mai multor dificultăți, inclusiv financiare – cauzate de majorările spontane ale prețurilor ce au generat un șir de cheltuieli neprevăzute: „Apreciem mult implicarea constant ascendentă a conducerii raionului și municipiului Orhei în bunul mers al domeniului Educație, ceea ce asigură un învățământ de calitate în raionul nostru, puternic ancorat în realitatea mereu exigentă a zilei de mâine!”.
Evenimentul a inclus și partea festivă în prestația discipolilor Școlii de Muzică „Gherasim Lupoi” din Orhei, dar și a elevilor din cadrul instituțiilor de învățământ din municipiu care au surprins publicul cu cântece, dansuri și melodii interpretate la diverse instrumente muzicale.