La Muzeul de Istorie și Etnografie din municipiul Bălți sunt efectuate lucrări de reabilitare și modernizare în cadrul unui proiect implementat de ADR Nord și finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, informează PROVINCIAL.
“Echipa noastră a efectuat o vizită de monitorizare la șantier. La fața locului, specialiștii ADR Nord au discutat cu reprezentanții operatorului economic despre despre necesitatea impulsionării lucrărilor efectuate. La întrunire a participat și conducerea muzeului,”spune ADR Nord.
Valoarea lucrărilor de reabilitare a muzeului constituie 2,86 milioane de lei. Contribuția Primăriei municipiului Bălți este de 10% din suma alocată.
Ulterior, în cadrul acestui proiect va fi anunțată încă o procedură de achiziții publice în vederea procurărilor de bunuri pentru dotarea Muzeului de Istorie și Etnografie din Bălți.