La 27 mai curent, Casa raională de cultură Drochia a fost gazda unui eveniment mult așteptat după o perioadă de doi ani de restricții, dedicat elevilor care au demonstrat performanțe școlare deosebite în cadrul olimpiadelor școlare – Gala Laureaților, informează PROVINCIAL.
Evenimentul a fost organizat de Direcția Educație a CR Drochia, sub patronatul președintelui raionului, Alexei Vasilean. La eveniment au participat conducerea raionului, al orașului Drochia, directori ai instituțiilor de învățământ, cadre didactice, părinți și elevi.
Alexei Vasilean a adresat un mesaj de felicitare olimpicilor, dar și cadrelor didactice care i-au pregătit și i-au ghidat pentru a ajunge la performanțe raionale și naționale, urându-le mari succese și pentru mai departe.
“Copiilor dotați și profesorilor cu performanțe obținute în cadrul olimpiadelor, concursurilor raionale și republicane le-au fost înmânate diplome de merit pentru succesele obținute de către Alexei Vasilean și Iurie Ostavciuc, respectiv, președintele și vicepreședintele raionului, care i-au încurajat să continue pe această cale cu destoinicie și cu rezultate frumoase”, spun autoritățile.
Potrivit unei Decizii a CR Drochia din aprilie 2022, elevilor, care pe parcursul anului școlar au înregistrat rezultate deosebite la învățătură, s-au implicat activ în diferite activități extracurriculare, în proiecte naționale și internaționale, Alexei Vasilean a înmânat Burse de Merit în sumă totală de 120,0 mii lei.
Cristina Pendea