
La 19 iunie 2025, în municipiul Bălți, s-a desfășurat Festivalul Portului Popular „Ia Românească în fiecare casă”, eveniment organizat de Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți, Mitropolia Basarabiei, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
Evenimentul a debutat cu o paradă a costumului popular – participanții, îmbrăcați în straie tradiționale românești, au pornit de la str. Decebal 13A și au defilat până la locația principală a festivalului – str. Burebista, 10.
Programul a continuat cu un spectacol artistic ce a inclus cântece populare, dansuri tradiționale și momente scenice dedicate valorilor culturale și moștenirii poporului român.
Pe lângă concert, publicul s-a bucurat de: expoziții de artizanat cu lucrări ale meșterilor populari, ateliere interactive de broderie, țesut și sculptură, întâlniri cu artizani, care au împărtășit secretele meșteșugurilor tradiționale.
Primăria municipiului Bălți salută organizarea unor astfel de manifestări care promovează valorile autentice ale portului și tradiției românești și care contribuie la îmbogățirea vieții culturale a comunității locale.