
Pe 30 septembrie 2025, în orașul Leova a fost inaugurat Serviciul de Spălătorie Socială și Igienă Personală, un proiect de suflet destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile – vârstnici singuratici, persoane cu dizabilități, familii cu venituri reduse – atât din orașul Leova, cât și din localitățile amalgamate.
Potrivit primarului, acest serviciu oferă acces gratuit la condiții decente de igienă și îngrijire personală, contribuind direct la integrarea socială și la îmbunătățirea calității vieții celor aflați în dificultate.
Bugetul proiectului: 39.910 EUR
▫️ 27.075 EUR – finanțare oferită de Uniunea Europeană
▫️ 11.000 EUR – contribuția Primăriei Leova
▫️ 1.835 EUR – contribuția A.O. „Parteneriat Social”
Spălătoria socială este dotată cu echipamente moderne – mașini de spălat performante, uscătoare, cabine de duș și mobilier pentru confortul beneficiarilor. Începând cu 1 octombrie 2025, serviciul se află în gestiunea Primăriei Leova, care va asigura continuitatea și funcționarea lui pe termen lung.
Evenimentul de inaugurare s-a desfășurat cu participarea Dnei Martina Spernbauer, reprezentanta Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a partenerilor de dezvoltare, ai societății civile și ai comunității locale.
Menționăm că, această realizare face parte din proiectul „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri în dezvoltarea serviciilor sociale reziliente”, prin care în 16 comunități din țară vor fi create și dezvoltate servicii sociale inovative pentru persoanele vulnerabile.