Igor Corman, istoric, diplomat, om politic și antreprenor din Republica Moldova, la 17 decembrie curent, în ziua când a împlinit 55 de ani, a lansat cartea „Două misiuni în Germania. Neoficial despre oficial” în două volume. În lucrare, autorul relatează cu lux de amănunte despre activitatea sa diplomatică în Republica Federală Germania – în calitate de secretar III, II și I responsabil pentru afacerile politice (1997-2000) și de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova (2001-2009), dar și despre evenimentele politice din țara-gazdă din acele perioade.
În prezența membrilor familiei, prietenilor, colegilor, a personalităților cu care a interacționat în diferite perioade ale vieții sale personale și profesionale, Igor Corman a declarat că nu a avut vreodată scopul de lansa o carte, însă, activitatea de diplomat l-a făcut să iubească scrisul – a început cu note informative și rapoarte, iar în timpul celei de-a doua misiuni a decis să-și noteze momente și întâmplări pentru arhiva personală, care mai apoi a fost uitată.
„Imboldul a venit de la un cadou al soției – Arborele genealogic. Atunci am înțeles că mi-aș fi dorit să știu cu ce s-au ocupat bunicii și străbunicii mei, nu doar numele lor și anii de viață. Un alt imbold a venit când am înțeles că aș vrea să las ceva deosebit nepoților, strănepoților mei. Apoi au urmat îndemnurile prietenilor mei… Nu m-am gândit dacă vreau să scriu memorii sau studiu științific. Am scris așa cum a fost și ce a fost, doar că în interpretarea mea – așa cum am văzut și am auzit eu.
Această carte, în două volume, am dedicat-o familiei mele, care mi-a fost alături în toată perioada aceasta, diplomaților moldoveni și tuturor prietenilor Republicii Moldova din Germania”, a menționat Igor Corman.
Igor Volnițchi, expert în comunicare, primul cititor al lucrării, a spus că „Două misiuni în Germania. Neoficial despre oficial” e o carte cu un pronunțat caracter istoric, în care se relatează evenimente foarte importante din acele perioade. „E o carte care se citește ușor și în care regăsim și sarcasmul ușor și umorul fin, care-l caracterizează pe Igor Corman. E o carte în care putem înțelege cum e să fii diplomat, dar și un îndemn pentru ambasadori să-și scrie memoriile”, a declarat scriitorul.
Eugen Sava, directorul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, a declarat că, aceste două volume reprezintă un excelent studiu de istorie, asupra căruia autorul și-a lăsat amprenta și care ne dezvăluie evenimente importante din diplomație – redate prin perspectiva de diplomat.
Mihai Popov, ex-ministru al Afacerilor Externe, membru al Consiliul Diplomatic al MAE, a povestit despre prima sa interacțiune cu Igor Corman în 1995, la Ministerul Afacerilor Externe, și l-a felicitat pentru faptul că, după ani de zile de experiență diplomatică, politică și de viață, a rămas așa cum l-a cunoscut – un diplomat profesionist, un bun comunicator, un om demn. „Aceste cărți sunt doar începutul sau continuarea…”, a adăugat diplomatul.
Aurelian Dănilă, doctor habilitat în studiul artelor, profesor universitar și diplomat, a menționat că Igor Corman este un „diplomat cu har de la Dumnezeu” și „un document mai bun, mai profund, mai logic despre Germania, decât cartea lui, nu este”. „Este un studiu de analiză profundă, o lucrare scrisă de o mână profesionistă, de o persoană care a trăit aceste situații și le-a redat într-o manieră interesantă. Această extraordinară lucrare e un îndemn și pentru alți ambasadori să-i urmeze exemplul”, a spus diplomatul.
Ion Stăvilă, istoric, diplomat, a spus că lansarea unei cărți e cel mai frumos cadou pe care și-l poate face un om, or, o carte este ca un monument care rămâne și după ce pleci din viață. „„Două misiuni în Germania. Neoficial despre oficial” nu este o carte de memorii clasică, este un studiu monografic serios despre istoria contemporană a Germaniei și a relațiilor bilaterale moldo-germane. Este un studiu util și interesant pentru studenți și diplomați începători, un studiu în care se sparg multe mituri despre activitatea de diplomat. Este o carte scrisă foarte bine, în limbaj elegant, de scriitor, iar lecturarea ei aduce o plăcere deosebită. Am descoperit în Igor Corman un scriitor și îl îndemn să nu se oprească aici”, a declarat diplomatul.
Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, unul dintre primii cititori ai cărții, a declarat: „Îl cunosc pe Igor Corman de ani de zile și știu că în tot ceea ce face pune pasiune și suflet, iar această carte nu este o excepție. Este frumoasă realizare, care neapărat trebuia să vadă lumina tiparului și să ajungă să fie citită și studiată de cât mai multă lume”.
Volumele I (360 de pagini) și II (495 de pagini) ale Cărții „Două misiuni în Germania. Neoficial despre oficial” pot fi procurate în librăriile: Cartier, Librarius și Cărturești.