În contextul nominalizării și premierii sportivilor cu performanțe remarcabile obținute în cadrul competițiilor naționale și internaționale pe parcursul anului 2022, Serviciul Tineret și Sport din subordinea Consiliului Raional Cahul, la data de 18 ianuarie curent, a organizat Gala Sportului, ediția 2022.
Cu un mesaj de felicitare și încurajare a venit Nicolae Dunas, Președintele raionului, care a adus omagii atât sportivilor de performanță raionali, cât și antrenorilor acestora. Președinteele raionului a subliniat în alocuțiunea sa despre rolul sportului în crearea unei societăți sănătoase și puternice.
De asemenea, cuvinte de apreciere în adresa olimpicilor sportivi a rostit și Tatiana Seredenco, Vicepreședintele raionului Cahul, care le-a dorit celor prezenți multă sănătate, putere și perseverență pentru a crește continuu pe scara succesului sportiv. Totodată, a fost exprimată recunoștința și pentru veteranii sportului care sunt un adevărat etalon ce merită urmat de generațiile tinere.
Astfel, în cadrul ceremoniei, au fost înmânate diplome, trofee și echipamente sportive cluburilor sportive, campionilor și veteranilor în sport, ca semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute pe parcursul anului 2022, precum și pentru promovarea imaginii raionului Cahul pe arena națională, europeană și mondială.