Primăria orașului Călărași a organizat o Expoziție de Artă Urbană din Deșeuri Reciclabile. Lucrările au fost realizate în cadrul Concursului local ”Orașul Meu – Casa Mea”, la care au participat instituțiile școlare și preșcolare din oraș, precum și Consiliul Local de Tineri.
În cadrul expoziției, care a fost găzduită de Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași, au fost expuse diverse lucrări realizate de copii și tineri. Aceștia și-au exprimat astfel mesajul despre importanța reciclării deșeurilor și grija față de mediul înconjurător.
Activitatea a fost realizată în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea serviciului de colectare a deșeurilor menajere la platformele comune”, proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Inițiativei Primarii pentru Creștere Economică ( M4EG), implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare ( UNDP).
Valoarea totală a proiectului privind „Îmbunătățirea serviciului de colectare a deșeurilor menajere la platformele comune” constituie 91 103 $, dintre care 60 000 $ au fost oferiți cu titlu nerambursabil de Uniunea Europeană, iar 31 103 $ au constituit contribuția locală.
Proiectul prevede construcția și amenajarea a trei platforme de tip închis pentru colectarea deșeurilor menajere și organizarea campaniilor de informare și sensibilizare a localnicilor.
La eveniment au participat înalți oaspeți, printre care reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova, reprezentanții UNDP Moldova, reprezentanți ai Consiliului raional Călărași, precum și alți invitați care au apreciat munca copiilor și implicarea lor activă în proiectele comunității.