Directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Vadim Curmei, a efectuat o vizită de lucru în raionul Florești, în urma căreia a vizitat două obiecte investiționale, ce sunt implementate cu suportul Proiectului Subvenții în Avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural.
Astfel, Vadim Curmei a evaluat progresul de realizare a lucrărilor ce se desfășoară la renovarea Casei de Cultură din comuna Vărvăreuca, raionul Florești, precum și achiziționarea tehnicii multifuncționale și a echipamentului de deszăpezire a drumului din localitatea Cernița.
Amintim, că începând cu anul curent, în premieră, prin prisma politicii de subvenționare a sectorului agricol, au fost lansate trei măsuri noi de sprijin pe segmentul dezvoltării rurale, și anume:
Măsură 1. Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale;
Măsură 2. Renovarea și dezvoltarea localității rurale
Măsură 3. Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole
De menționat, că în perioada 2 noiembrie 2020 – 27 ianuarie 2021, AIPA va derula cel de-al III-lea apel de recepţionare a cererilor de solicitare a subvențiilor în avans, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, destinate îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii publice rurale şi diminuării tendinţelor de declin social şi economic în zonele rurale.
Cristina Parfeni