Zeci de ialoveneni stabiliți în străinătate, care au revenit la baștină ca să-și petreacă vacanța de vară, au avut parte de o întâlnire de suflet, organizată de Primăria Ialoveni și Asociația Băștinașilor plecați din Ialoveni. Cu pâine și sare au fost întâmpinați toți cei care au venit la cea de-a 8-a ediție a Zilei Diasporei, informează PROVINCIAL.
Sergiu Armașu, primarul orașului Ialoveni și Tatiana Vrajmaș, președintele ABPI, împreună cu discipolii instituțiilor preșcolare, școlii primare ”Ion Creangă”, Școlii de Arte, le-au spus tuturor bun venit prin cuvinte frumoase, dans și cântec.
A fost menționată contribuția adusă de ialovenenii ce locuiesc în alte țări la implementarea mai multor proiecte în Ialoveni. “Deși sunt plecați de ani buni din localitate, majoritatea spune că nu există leac pentru dorul de casă şi oamenii dragi. Evenimentul a fost o frumoasă ocazie a reîntâlnirii și a comunicării, un prilej de a scurta distanțele și de a apropia oamenii. Iar simbolul acestor sentimente au fost hulubașii copți, care au fost împărțiți tuturor celor prezenți,” spune Primăria.
De asemenea, un moment deosebit de frumos a fost lansarea cărții ”Paradisul în care nu m-am regăsit” scrisă de Victoria Josan, băștinașă revenită în localitate și în care și-au găsit reflecție sentimentele scriitoarei privind dragostea și dorul pentru baștină: ”Pentru mine, Moldova reprezintă și va reprezenta întotdeauna ACASĂ”.
Cristina Pendea