„Poșta Moldovei”, în parteneriat cu „Fabrica de Fericire”, au împărțit darurile colectate în cadrul campaniei de iarnă „Dăruiește o carte”, copiilor din două centre de plasament din Chișinău, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, circa 150 de copii s-au bucurat de sărbători prelungite – Moș Crăciun le-a adus cărți, dar și dulciuri, iar sărbătoarea a fost întregită de poezii. O ultimă parte a donațiilor de carte va fi livrată copiilor din Glodeni.
Vizitele sunt urmare a campaniei „Dăruiește o Carte”. Aceasta s-a desfășurat, până la 31 decembrie, la cele 6 căsuțe ale lui Moș Crăciun, amplasate în Oficiile Poștale din Chișinău. Pentru fiecare carte donată, Poșta Moldovei a contribuit cu o ilustrată pe care doritorii au putut lăsa un mesaj viitorului cititor.
„Mulțumim tuturor celor care au contribuit cu cărți și dulciuri, inclusiv întregului colectiv al Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile.
Cu Faptele Bune făcute, am transformat sărbătorile copiilor!
Un An Nou bun să avem cu toții!” – menționează conducerea „Poșta Moldovei”.
Cristina Gurez