În satul Delacău din raionul Anenii Noi, care numără 2130 de locuitori, a fost creat un Complex modern de agrement și recreere.
Potrivit ONDRL, acesta include un teren de joacă pentru copii, unul de fitness pentru adulți, un havuz și două blocuri sanitare. Totodată, au fost instalate bănci, piloni decorativi, care luminează noaptea în diferite culori, au fost plantați peste 800 de arbori și arbuști de diferite specii, construite căi de acces, dar și locuri de parcare.
Proiectul a mai prevăzut construcția unei piste pentru bicicliști, precum și amenajarea unei stații de așteptare a transportului public. Întregul parc se întinde pe o suprafață de 68 de ari. Acesta se află în centrul localității, în apropierea Casei de cultură, a Centrului multifuncțional, a Muzeului local și a Pieței agricole.
Administrația locală a aplicat la Programul ”Satul European” la sfârșitul anului 2022. Proiectul, denumit „ Amenajarea parcului central din satul Delacău” a fost inițial acceptat la concurs, iar ulterior a obținut finanțare. Lucrările de construcție au început în ianuarie 2023 și au durat mai bine de 16 luni.
Primarul localității, Gheorghe Vasilița, susține că, acum, de aceste schimbări se bucură nu numai consătenii din Delacău, dar și locuitorii satelor din vecinătate, care vin aici să-și petreacă timpul liber.
”Acest proiect este unul foarte binevenit, dat fiind că aici oamenii își găsesc un loc de odihnă, socializează și practică sportul. În fiecare seară, mai ales în weekend, această locație a devenit o oază de relaxare pentru oamenii de diferite vârste, inclusiv pentru tineri și copii. Anterior, acest loc era unul părăsit, cu case demolate și mormane de gunoi, dar nu existau finanțe pentru a realiza o schimbare. Doar datorită Programului Național ”Satul European”, visul oamenilor noștri s-a îndeplinit, acest parc schimbând în totalitate imaginea satului. Mai mult, datorită schimbărilor în bine, în ultimul an, în localitate s-au stabilit cu traiul 10 familii noi, dintre care 3 au revenit din diasporă”, a mai spus Gheorghe Vasilița.
Administrația locală intenționează ca, pe viitor, să desfășoare în acest parc toate manifestările culturale ale statului, inclusiv să organizeze diverse târguri ale meșterilor populari din regiune.
„Aducem mulțumiri autorităților statului pentru sprijinul financiar acordat, inclusiv angajaților ONDRL pentru ghidarea și susținerea permanentă în implementarea proiectului. Acesta ne-a oferit oportunitatea de a ne dezvolta, de a deveni o localitate mai frumoasă și mai prosperă. Programul ”Satul European”, cu adevărat, aduce schimbări substanțiale în dezvoltarea localităților țării și merită să aibă un viitor”, a mai spus primarul Gheorghe Vasilița.
Valoarea totală a proiectului din Delacău se ridică la peste 6,9 milioane de lei. Banii au fost alocați de Guvernul R. Moldova, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.