Un nou Complex de agrement și recreere, construit prin Programul Nașional Satul European. Complexul este situat în satul Cobusca Veche, raionul Anenii Noi, și cuprinde două zone amenajate cu banci, căi de acces și echipamente video și sportive, de care beneficiază acum cei peste 2200 de locuitori, dintre care aproximativ 380 sunt copii.
Proiectul a inclus și amenajarea a două terenuri de joacă, aflate în imediata apropiere a gimnaziului și grădiniței, de care se bucură atât micuții de la instituția preșcolară, cât și elevii gimnaziului. De asemenea, a fost creată o zonă de fitness complet echipată cu aparate sportive. Totodată, a fost amenajat Parcul Central și spațiile din jurul obiectivelor vizate de proiect.
La fel, în comuna Cobusca Veche prin Programul Național „Satul European Expres”, a fost renovat terenul de fotbal, folosit atât de elevi, cât și de echipele de fotbal de juniori si seniori din localitate. Proiectul a prevăzut și amenajarea izvorului, situat în imediata apropiere a terenului de fotbal.
Potrivit primarului, Laurențiu Perju, prin implementarea acestor proiecte s-a dorit de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din comună pe trei dimensiuni – sportivă, socială și culturală.
„Acum nivelul de confort social și psihologic a crescut semnificativ, deoarece locuitorii din satele Cobusca Veche și Florești, care sunt parte a comunei noastre, au unde să-și petreacă timpul liber, să-și ocupe copiii și să socializeze, promovând astfel un stil de viață sănătos. În plus, Complexul de agrement servește acum și ca zonă pentru desfășurarea activităților comunității, în condițiile în care Casa de Cultură nu este funcțională din cauza stării tehnice precare.
Dorim să exprimăm mulțumiri sincere din partea locuitorilor autorităților statului pentru sprijinul financiar acordat, inclusiv echipei Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru deschiderea și susținerea oferită pe parcursul fiecărei etape de implementare”, a declarat primarul.
Valoarea totală a celor două proiecte implementate la Cobusca Veche se ridică la aproximativ 3,7 milioane de lei. Banii au fost alocați de Guvern prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.