Peste 9000 de pacienți care sunt înregistrați la Centrul de Sănătate din Cricova vor beneficia de condiții mai bune pentru îngrijiri medicale, iar angajații de condiții confortabile pentru activitate. Instituția se află în plin proces de reparație capitală atât pe interior, cât și pe exterior.
Prima etapă a proiectului investițional are o valoare de peste 8 milioane de lei. Parteneri de finanțare sunt Primăria municipiului Chișinău și Primăria orașului Cricova. Investiția municipalității este de 2 milioane de lei, iar contribuția locală – de peste 6 milioane de lei.
Proiectul multianual prevede reparația tuturor încăperilor din instituție: a cabinetelor medicilor de familie, medicilor specialiști, sălilor de triaj și de proceduri, birourilor administrative, blocurilor sanitare. De asemenea, sunt schimbate ușile și ferestrele, sunt modernizate sistemele de încălzire, electricitate, de alimentare cu apă.
Paralel, instituția este dotată cu mobilier nou atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical și auxiliar. Lucrările la proiect urmează să se încheie în acest an.
În anii 2020-2023, Primăria Chișinău a cofinanțat mai multe proiecte locale din Cricova. Printre acestea: construcția rețelelor de canalizare, a Stației de epurare, a unui teren de sport public, reparația Centrului de Sănătate, construcția unui acoperiș la Gimnaziul nr. 77 și la LT „Al. Mateevici”, modernizarea iluminatului stradal și a transportului public.
Valoarea investițiilor municipale a depășit suma de 16 milioane de lei.