La 17 iunie curent, în orașul Bârlad, județul Vaslui, România s-a desfășurat Festivalul – concurs național ”Fantezii de vară”, ediția a XVIII-a, unde au participat 54 de colective de copii din România și Republica Moldova.
Printre invitați la evenimentul cultural dedicat tinerelor talente, a participat și Ansamblul de dans ”Cimpoieș” al Palatului de Cultură ”Ion Furnică” din satul Manta, coregraf Brândușa Papana, însoțit fiind de către Tatiana Seredenco, vicepreședintele raionului Cahul, Violeta Hîncu, primarul comunei Manta, Vadim Caminschi, consilier al comunei Manta și Iulian Budescu, cetățean de onoare al comunei Manta.
“Tinerii dansatori ai ansamblului ”Cimpoieș”, plini de farmec și emoții, au demonstrat faptul că nu a fost doar munca lor remarcabilă, ci și talentul lor neînfrânt, perseverența și devotamentul de a-și perfecționa abilitățile în fiecare zi; că fiecare antrenament, fiecare repetiție, fiecare moment de sacrificiu pot contribui la o victorie excepțională. Și așa a fost! S-au întors acasă mândri de rezultatele lor – cu Premiul Mare, diplome, medalii și un amalgam de aplauze în picioare de către publicul din România, în semn de recunoștință și apreciere pentru ceea ce fac,” spun autoritățile.
”Suntem mândri de aceste tinere talente care, în cadrul festivalului extraordinar organizat, pe scena dansului, au reușit să se ridice deasupra tuturor și să își însușească titlul mult dorit de câștigători ai Marelui Premiu. Îi felicit din suflet pentru performanțele extraordinare” a exprimat Tatiana Seredenco, vicepreședintele raionului Cahul.