Serghei Ciuico este un fotbalist moldovean, originar din Fălești, care a jucat la cluburi precum Unisport-Auto Chișinău, Dacia Chișinău sau Dinamo-Auto Tiraspol. După încheierea carierei s-a mutat cu traiul la Moscova, unde antrenează copiii la o școală de fotbal. În anul 2018, Serghei a obținut șansa de a încerca ceva nou în viață. A jucat un rol episodic în filmul „Strelțov”, despre legendarul fotbalist sovietic din anii ’50 – ’60.
Am fost sunat de un prieten, care mi-a spus că începe casting-ul la un film despre fotbal. Aveau nevoie de fotbaliști acolo. Am ajuns la stadionul Torpedo, unde a avut loc castingul. Nu a fost ușor. Trebuia să efectuez numeroase exerciții, procedee complexe. Mai mult decât atât, regizorul și echipa sa au analizat și înfățișarea fiecărui candidat, care trebuia să corespundă cu cea a personajelor din film.
După primul casting, Serghei nu a primit nici un răspuns. A crezut că nu a fost acceptat și a lăsat orice speranță. Peste câteva zile, însă, a fost chemat din nou la stadion. De atunci, castingurile au fost organizate sub formă de antrenamente, fiind conduse de Oleg Levin (antrenorul secund al echipei naționale de tineret a Rusiei). Acesta l-a ajutat pe Serghei să facă ce era necesar pentru a-l impresiona pe regizorul Ilia Uciteli, care a fost prezent aproape la toate etapele de preselecție. O perioadă, în lipsa lui Oleg Levin, chiar Serghei Ciuico a condus antrenamentele, la care îi pregătea pe actori, printre ei fiind și vedetele Alexandr Petrov și Victor Dobronravov. Antrenamentele se desfășurau în fiecare dimineață, pe stadionul Torpedo și durau o oră și jumătate. După o lună au demarat filmările.
„Filmările au durat toată vara anului 2018, la Moscova, apoi încă vreo trei luni, în alte orașe. A fost superb. Mi-am făcut mulți prieteni noi. A fost foarte cald, iar unii oameni își pierdeau cunoștința. M-a ajutat experiența sportivă, pregătirea fizică. La filmări mă simțeam ca în timpul meciurilor. Mulți oameni se uită la tine, se așteaptă să îți faci lucrul foarte bine. M-am străduit să nu îi dezamăgesc”, a declarat Serghei Ciuico.
Cu celebrii actori Alexandru Petrov (a jucat rolul lui Eduard Strelțov) și Victor Dobronravov, Serghei Ciuico se înțelegea de minune. Compatriotul nostru ajuta vedetele să se miște ca adevărați fotbaliști în fața camerelor de filmat, iar în schimb primea sfaturi prețioase de la actori.
Deoarece filmările au coincis cu turneul final al Cupei Mondiale găzduite de Rusia, seara, Serghei Ciuico și alți actori priveau meciurile campionatului.
Premiera filmului „Strelțov” a fost planificată pentru aprilie 2020, dar din cauza pandemiei a avut loc mai târziu, în septembrie.
„Mi-a plăcut filmul. E un film superb, mai ales că este bazat pe fapte reale. Când mă gândesc cât de mult am muncit la filmări, câtă adrenalină a fost, câte emoții, îmi dau seama că în artă e ca în fotbal. Trebuie să muncești și să dai totul, să fii disciplinat și să ai răbdare. Așa am fost învățat de antrenorii mei”, a mai declarat Ciuico.
Serghei Ciuico s-a născut pe 2 februarie, lă Falești. Fratele mai mare, Alexandru, frecventa o școală sportivă din localitate și l-a luat la un antrenament. Așa, de la 6 ani, Serghei a început să vină la școala sportivă. Apoi tatăl i-a făcut cadou o minge de fotbal, de care viitorul fotbalist nu se despărțea.
Primii antrenori ai lui Serghei Ciuico au fost Ion Timofei Zabolotnîi și Valeriu Neagu. Serghei a frecventat școala sportivă până la 14 ani. A jucat în campionatul național de juniori pentru formația Spicul Fălești, unde antrenor i-a fost Ion Clipă, iar apoi și la Vite-Auto Chișinău (formație la care au mai evoluat Alexandru Gațcan, Alexandru Onica, Maxim Cebotari, Alexandr Bezimov și Serghei Gafina). La această echipă staff-ul tehnic a fost constituit din Valentin Goian, Veaceslav Catcov și Vladimir Carev. Cu Vite-Auto, Serghei Ciuico a devenit campion al Moldovei la juniori U-16.
Peste un timp, în urma unificării Vite-Auto și Unisport, a fost creată echipa Unisport-Auto Chișinău, în tricoul căreia Ciuico a debutat în Divizia A (a marcat chiar la debut).
Serghei a evoluat un timp la Universitatea Comrat, în Divizia B (antrenor Ștefan Ceban), iar apoi a revenit la Unisport-Auto pentru a juca în Divizia Națională (sezonul 2003/04). A impresionat în meciuri de pregătire (4 goluri în 3 meciuri). În meciul de debut, cu Nistru Otaci, a intrat pe teren din postură de rezervă și a marcat 2 goluri. Unisport-Auto a pierdut, însă, partida cu scorul de 3-4.
După Unisport-Auto, Serghei Ciuico a jucat la mai multe cluburi moldovenești, printre care Dacia Chișinău, Politehnica Chișinău, FC Costuleni, Dinamo-Auto Tiraspol și CF Ungheni. În străinătate a evoluat la FC Atîrau (Kazahstan), FC Săcele (România), Gandzasar Kapan (Armenia) sau Dinamo Biisk (Rusia).
„La fiecare club la care am jucat, am avut relații foarte bune cu toți băieții. Am căpătat experiență la fiecare echipă. Mi-a plăcut să joc în Kazahstan, unde e un fotbal atletic, rapid. În România mi-au plăcut antrenamentele, care erau mai scurte, dar mai intense. În Armenia, în joc se pune accent pe calitățile individuale ale fotbaliștilor. Dar nu e nicăieri ca acasă. Campionatul Moldovei ocupă primul loc în inima mea”, a spus el.
Serghei Ciuico locuiește în Moscova, cu familia sa, din 2017. A lucrat un an la Academia „Dmitri Alenichev”, iar apoi a ajuns la Academia „Ya-Futbol”, la care lucrează împreună cu un alt fost fotbalist moldovean, Iurie Priganiuc, dar și cu Vitalie Mostovoi (antrenor superior). Serghei Ciuico antrenează două grupe de copii (anul nașterii 2011-2012 și 2013-2014).
„Știu să vorbesc cu picii. Găsesc ușor limbă comună cu ei. Le ofer din experiența mea. Vreau să joace fotbal și să stea mai puțin în fața calculatoarelor. Îmi place să îi motivez, să îi fac fericiți prin fotbal”, mai spune Ciuico.
sursa: fmf.md