Naționala Moldovei la fotbal feminin a fost învinsă astăzi în cel de-al treilea meci din preliminariile Ligii Națiunilor 2023/24. Selecționata noastră a cedat în fața echipei similare a Letoniei cu scorul de 5-0, într-o partidă disputată pe Zemgales Olympic Centre din Jelgava. Următorul meci, echipa noastră îl va juca la Chișinău, pe 31 octombrie, din nou, cu reprezentativa Letoniei. Partida este programată pentru ora 18:00 pe stadionul Zimbru din Capitală.
LETONIA – MOLDOVA 5-0
Au marcat: Diāna Suvitra (34, 39), Olga Ševcova (64), Anastasija Poļuhoviča (74, 76)
Cartonașe galbene: Anastasia Sivolobova (22), Claudia Chiper (71), 2.Cristina Cerescu (77)
27 octombrie. Ora 14.30. Zemgales Olympic Centre din Jelgava, Letonia
Arbitru: Eirini Pingiou (Grecia)
Asistenți: Georgia Komisopoulou (Grecia), Vasilia Tsiklitari (Grecia)
Al patrulea oficial: Eleni Antoniou (Grecia)
Delegat UEFA: Elena Borroni (Spania)
Letonia: 12.Enija-Anna Vaivode (c), 5.Anna Flakse, 7.Paula Liniņa, 8.Viktorija Zaičikova (15.Anastasija Vainere, 90+1), 9.Anastasija Poļuhoviča (21.Signija Šenberga, 82), 10.Anastasija Ročāne, 11.Diāna Suvitra (13.Sandra Voitāne, 82), 14.Olga Ševcova, 16.Anna Kristine Gornela, 19.Karlina Miksone, 20.Sofija Garanča (2.Ligita Tumāne, 82)
Rezerve: 1.Sofija Ņesterova, 23.Alīna Skļemenova, 3.Kristīne Evelīna Lodziņa, 4.Selga Vitmore, 6.Nelle Treimane, 17.Katrīna Daņilova, 18.Anna Valaka
Antrenor: Romāns Kvačovs
Moldova: 23.Denisa Bojenco, 2.Cristina Cerescu (c), 6.Veronica Cojuhari (7.Carina Doiban, 65), 9.Daniela Mardari (8.Francesca Covali, 90), 10. Carolina Țabur, 11.Claudia Chiper, 15.Felicia Guțu, 16.Mădălina Bădiceanu (5.Eugenia Railean, 75), 17.Nadejda Colesnicenco (3.Mihaela Catarău, 90), 19.Anastasia Sivolobova, 20.Anastasia Toma (18.Anastasia Cernitu, 65)
Reserve: 1.Evghenia Dumic, 4.Valeria Vîrlan, 14.Lia Vlas, 22.Iuliana Colnic
Antrenor: Nicolae Bunea
Moldova face parte din Liga C, grupa C1 a preliminariilor Ligii Națiunilor, ediția 2023/24, alături de Andorra, Letonia și Malta.
Programul complet al Naționalei Moldovei în Liga Națiunilor la feminin, ediția 2023/24 îl gasiți aici. Urmăotarele meciuri vor avea loc pe:
31 octombrie 2023: MOLDOVA – Letonia, Andorra – Malta
1 decembrie 2023: MOLDOVA – Malta, Letonia – Andorra
5 decembrie 2023: Andorra – MOLDOVA, Malta – Letonia
Câștigătoarea grupei C1 va promova în Liga B.
Amintim că Naționala Moldovei la fotbal feminin a fost învinsă în primul meci din preliminariile Ligii Națiunilor 2023/24 de Andorra. Partida disputată la Complexul Sportiv Raional din Orhei s-a încheiat cu scorul de 1-2, în favorea oaspeților. Moldova a cedat și în al doilea meci al competiției, în fața selecționatei din Malta, cu 2-0 pe stadionul Centenary din Ta’ Qali.