Stelian Manic, fost șef al Agenției de Investiții (6 octombrie 2021 – 2 septembrie 2022), este candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al orașului Codru.
Lilian Carp, candidatul PAS la funcția de primar de Chișinău, a fost la lansarea lui Stelian Manic în campania electorală.
„Un oraș fără construcții ilegale. E necesar de intervenit și de stopat afacerile legate de construcțiile ilegale în Chișinău și suburbii. Orășelul Codru nu este o excepție, această problemă fiind una actuală astăzi și care necesită soluționare.
Acest subiect face parte din agenda de obiective a candidatului Stelian Manic, pentru funcția de Primar al or. Codru.
La fel și problema grădinițelor este una majoră, unica grădiniță existentă aici nu dispune de locuri libere și este nevoie de construcția a două grădinițe în zonă.
Totodată, la evenimentul de lansare am discutat și despre lipsa unui parc central în or. Codru și necesitatea de a amenaja zonele de agrement și terenurile de joacă pentru copii”, a declarat Lilian Carp.
E de menționat că, în 2019, Stelian Manic a candidat la funcția de Primar al orașului Codru din partea Blocului ACUM Platforma DA și PAS.