Alexandru Slusari, fost deputat, declară că situația cu subvenționarea agriculturii este critică. „După achitarea tuturor datoriilor pentru anul trecut, finanțarea unor măsuri de dezvoltare rurală și alocarea plăților directe în suma totală de 80 mln lei pentru întreprinderi zootehnice, în Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii vor rămâne …. circa 10 milioane lei”, comunică el, informează PROVINCIAL.
Slusari, pe o rețea socială, mai declară că așa ceva nu a fost în istoria Republicii Moldova ca pentru anul de gestiune practic să nu rămână bani pentru susținerea activităților agricole: „Totodată, pănă la 31 octombrie putem aștepta că volumul cererilor pentru acordarea subvențiilor va depăși un miliard de lei”.
Fostul parlamentar susține că este o grea moștenire pentru noul ministru al agriculturii și industriei alimentare și – „rezultatul atitudinii iresponsabile a fostei guvernării față de ramura strategică. Este necesar să fie operate de urgență modificări în bugetul de stat cu majorarea semnificativă a Fondului”, comunică Slusari.
Doina Secrieru