
Cabinetul de miniștri a aprobat modificarea Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului rutier pentru drumurile naționale în anul 2025. Bugetul Fondului rutier a fost suplimentat cu 1 miliard de lei prin Bugetul PLUS, iar volumul total al mijloacelor destinate reparației și întreținerii drumurilor publice naționale ajunge astfel la aproape 2,7 miliarde de lei.
Fondurile suplimentare vor fi folosite pentru lucrări de reparații a drumurilor regionale cu indicele „G”, pe o lungime de circa 123 km, incluse adițional în Program. Totodată, banii vor fi folosiți la întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, servicii pentru întreținerea periodică și reparația drumurilor și podurilor.
Investițiile în reparația și întreținerea corespunzătoare a infrastructurii rutiere vor îmbunătăți condițiile de circulație, confortul participanților la trafic și siguranță pe drumurile publice naționale, asigurând, în același timp, creșterea calității vieții cetățenilor.