
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat la evenimentul de celebrare a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii. În numele Primăriei municipiului Chișinău, edilul a mulțumit poporului american pentru angajamentul continuu de consolidare a relațiilor dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, precum și pentru sprijinul acordat comunității.
Potrivit primarului, de-a lungul celor 250 de ani, Statele Unite s-au afirmat ca un lider global – în economie, dezvoltare socială, inovație și promovarea valorilor democratice, contribuind, prin puterea exemplului, la progresul și stabilitatea la nivel internațional.
Totodată, Ion Ceban a subliniat că municipiul Chișinău apreciază în mod deosebit relațiile de prietenie cu Statele Unite, inclusiv parteneriatul de durată cu orașul Sacramento, oraș înfrățit cu Chișinăul din anul 1990, care rămâne un simbol al cooperării dintre comunitățile noastre.
„Adresez cele mai calde felicitări poporului american și exprimăm înalta noastră apreciere pentru contribuția remarcabilă a Statelor Unite la promovarea păcii, prosperității și progresului global, precum și pentru leadershipul constant în susținerea valorilor democratice la nivel mondial. Vă dorim realizări durabile, stabilitate și succes! La mulți ani, Statele Unite ale Americii!”, a declarat Ion Ceban.



















