Prim-ministrul Pavel Filip și ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, au participat la deschiderea Festivalului „Mărțișor” la Strășeni.
„Mărțișorul este o tradiție importantă pentru spațiul românesc, în primul rând, pentru că atunci când ne punem mărțișorul în piept, îl punem pentru că suntem români. Am spus-o nu o singură dată, că trebuie să fim strâns legați unul de altul și să avem o unire prin fapte. Nu m-am îndoit nici o clipă că, pentru Strășeni sunt foarte importante tradițiile, rădăcinile, identitatea noastră”, a spus Pavel Filip.
La rândul său, Natalia Elena Intotero a accentuat importanța dezvoltării în continuare a proiectelor de înfrățire. „Ne-am bucurat de fiecare dată când am participat la semnarea acordurilor de colaborare între județele din România şi raioanele din Republica Moldova. Vă asigurăm de toată susținerea şi implicarea noastră pe viitor. Să aveți parte de o primăvară cu realizări. Să fie un Guvern așa cum vi-l doriți. Doamne ajută pentru binele Republicii Moldova”, a menționat ministrul Românilor de Pretutindeni.
În cadrul evenimentului, au fost semnate 2 acorduri de colaborare bilaterală: între Consiliul raional Strășeni și Județul Hunedoara din România și între Consiliul raional Strășeni și o Asociație de Voluntariat din Italia.
Dina Roșca