
La data de 22 martie 2026, orașul Căușeni s-a transformat într-o imensă scenă a tradiției, găzduind Festivalul Dansului Popular „În Bugeac la Căușeni…”, ediția a XII-a.
Festivalul a început cu parada colectivelor, care urcând în scenă au demonstrat costumele autentice cu motive specifice sudului. Cu un mesaj de salut a venit Alexandru Catan, președintele raionului Căușeni, care a menționat că “Festivalul „În Bugeac la Căușeni…” este mai mult decât o tradiție, este dovadă vie că suntem un neam care știe să-și poarte istoria cu demnitate și bucurie.”
Scena Casei raionale de Cultură Căușeni a devenit un altar al tradițiilor, unde colectivele participante au dansat cu foc în priviri și cu drag de acest pământ binecuvântat, iar fiecare picătură de sudoare de pe fruntea dansatorilor și fiecare notă muzicală, sârbă și bătutâ care au răsunat în Căușeni, au demonstrat că tradiția nu este un exponat de muzeu, ci o forță vie, care se transmite din generație în generație.
Succesul ediției din acest an a fost asigurat de prezența numeroasă a copiilor și tinerilor din 25 de colective artistice. Sute de dansatori, inclusiv prichindei care abia au deprins primii pași de horă, au demonstrat că folclorul este „pașaportul” nostru cultural în lume. Ecoul festivalului va rămâne mult timp în inimile participanților, reamintindu-ne că, atât timp cât hora se mai învârte la Căușeni, neamul nostru rămâne unit.
Colectivele participante:
- Ansamblul de dans popular ”Spicușor”, Casa Raională de Cultură Căușeni, conducător Svetlana Goncearova.
- Ansamblul de dans popular„ Opincuța” de la Centrul raional de Creație a Copiilor și Adolescenților Căușeni, filiala Zaim, conducător Veste Cristina.
- Ansamblul de dans popular „Flori de Liliac” de la Liceul Teoretic „Meșterul Manole” s. Sălcuța r-l Căușeni, conducător Claudia Razumas.
- Ansamblul de dans popular ”Flueraș” de la Casa de Cultură s. Cîrnățăni r-l Căușeni, conducător Dilan Victor.
- Ansamblul de dans popular „Moldovița” de la Centrul de creație a copiilor „Ghiocel”, mun. Chișinău, conducător Pavel Popa.
- Ansamblul de dans popular ”Baștina junior” de la Casa raională de cultură, Strășeni, conducător Cristina Bîrsan, coregraf Maxim Bîrsan.
- Ansamblul de dans popular ”Ciocârlia” de la Liceul Teoretic ”George Meniuc”, or. Chișinău, conducător Vranceanu Ion.
- Ansamblul de dans popular de la Liceul teoretic cu Profil coregrafic ”George Meniuc”, or. Chișinău, conducător Tatiana Ivanov.
- Ansamblul de dans popular ,,Zâmbetul”, CAE ,,Curcubeul”, mun. Chișinău, conducător Marina Sîrcu.
- Ansamblul de dans popular ”Arțăraș ” de la IPLTPA ” Mihail Berezovschi”, or. Chișinău, conducător Catlabuga Nicolae.
- Ansamblul de dans popular ,,Suveica’’ de la IPLTPA ,, Mihail Berezovschi’’, mun. Chișinău, conducător Vrabie Jana.
- Ansamblul de dans popular „Speranța” de la Centru Republican pentru Copii și Tineret ”Artico” mun. Chișinău, conducător Tataru Andrei.
- Ansamblul de dans popular ”Bărdărenii” de la Centrul de creație a elevilor Ialoveni cu sediul în satul Bardar, conducător Tataru Andrei.
- Ansamblul de dans popular „Brîuleţ”, satul Ghidighici, mun. Chișinău, conducătorul Grigore Corcinschi.
- Ansamblul de dans popular ”Ițele”de la Școala de Arte or. Cimișlia, conducătorii Golovatîi Ștefan, Golovatîi Mariana.
- Ansamblul de dans popular de la Școala de Arte ,,Maria Biesu’’, filiala Talmaza, r-l Ștefan Vodă, conducător Vition Valentina.
- Ansamblul de dans popular Școala de Arte ,,Maria Biesu’’, filiala Antonesti r-l Ștefan Vodă, conducător Vition Valentina.
- Ansamblul de dans popular de la Școala de Arte Olănești r-l Ștefan Vodă, conducător Aneta Pojar.
- Ansamblul de dans popular ”Alunelul” de la Școala de Arte ,,Petru și Ion Teodorovici“ or. Leova, conducător Costelițev Maria.
- Ansamblul de dans popular ”Pruteanca” Palatul de Cultură „Petru și Ion Aldea-Teodorovici” or. Leova, conducător Ciornîi Victor.
- Ansamblul model de dans popular „Codrenii” or. Călăraș, conducător Igor Filipciuc.
- Ansamblul de dans popular ,,Hîrtopenii” de la Casa De Cultură com. Hîrtopul Mare, r-l Criuleni, conducător Bulbaș Svetlana.
- Ansamblul de dans popular ,,Lăpușnița” s. Lăpușna, r-l Hîncești, conducător Veronica Pîrău.
- Ansamblul de dans popular ”Iasomia” de la Școala de arte s. Coșnița, r-l Dubăsari, conducător Ion Bencheci.
- Studio de modă cu titlul ”Model” ”Millenium” or. Slobozia, conducător Ludmila Cebrucean.



























