Anii 2022 și 2023 au fost cei mai dificili ani din istoria agriculturii R. Moldova Independente. Din vara trecută, agricultura afectată de secetă, a mai fost lovită și de multiple crize: razboi în Ucraina, prăbușirea prețurilor la producția agricolă și scumpirea exorbitantă a mijloacelor de producție (inputuri) .
Seceta severă a compromis în anii 2022-2023 substanțial recolta de porumb, floarea soarelui, grîu, rapiță în zona de sud, îndeosebi raionul Cahul. Costurile producției agricole au crescut pe diferite categorii cu 200-300%, și dobînzile la credite s-au majorat aproximativ de trei ori ( de la 6,75% la 17,8%). În același timp, importul în exces a producției agricole din Ucraina a înfluențat esențial căderea prețurilor pe piața internă la grîu, orz, porumb, rapița și floarea soarelui. Așadar, începînd cu toamna 2022 producătorii agricoli au început să comercializeze cereal și oleaginoase sub prețul de cost. În același timp creditorii au pornit presiune dură asupra agricultorilor.
Probleme similare au avut și fermierii din țările europene din bazinul Mării Negre. În aceste state autoritățile la timp au aplicat măsuri de sprijin suplimentar pentru fermieri, cum ar fi protejarea piețelor cerealelor și oleaginoaselor, precum și alocarea compensațiilor adiționale consistente pentru producătorii agricoli. Guvernele acestor țări promt s-au adresat după suport financiar la Comisia Uniunii Europene
În Moldova, Guvernul practic a lăsat agricultorii de unii singuri în fața greutăților enorme, care au apărut în circumstanțe, care absolut nu au depins de ei. Toate propunerile fermierilor despre necesitatea introducerii stării de urgența în agricultură, restructurarea datoriilor, adresarea către partenerii externi după ajutor, protejarea pieței interne, fie au fost ignorate, fie reacția a fost una foarte tardivă .
Prin urmare, după doi ani de criză continuă, marea majoritate a fermierilor micro, mici și mijlocii din raionul Cahul se află în pragul falimentului.
“La unii agenți economici deja este demarată procedura de insolvabilitate. La mulți fermieri vin creditorii cu titluri executorii și îi deposedează de tehnica agricola și terenuri. Comisia specială creată în decembrie 2023, chipurile pentru soluționarea problemelor producătorilor agricoli, care se află în dificultate de plată, practic nu funcționează. Cu multe greutăți obținem la Camera de Comerț și Industrie certificatele ce atestă situația de forță majoră, dar procedura durează și penalitățile și dobînzile continuă să se acumuleze. La moment, agricultorii din raionul Cahul sunt decapitalizați și marea majoritate nu are resurse minimale pentru începerea lucrărilor de primăvară, care ar trebui să se înceapă în 10-15 zile .
Ne așteaptă o catastrofă financiară și socială. Vom fi falimentați, vor dispărea mii locuri de muncă , iar în locul nostru vor veni companiile transnaționale,” se spune într-un comunicat.
Astfel, în acest context, în scopul salvării fermierilor micro, mici și mijlocii din raionul Cahul, Forța Fermierilor cer de la autoritățile statale (Guvern, Parlament, Președinție) aplicarea următorilor măsuri urgente :
- Întroducerea pînă la 31 decembrie 2024 , după modelul Romîniei , unui moratoriu la calcularea penalităților , executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență pentru agricultorii micro , mici și mijlocii, care au în structura terenurilor agricole cel puțin 70% din culturile cerealiere și oleaginoase
- Soluționarea problemei creditării agricultorilor cu mijloace circulante pentru lucrările de primăvară prin intervenția Băncii Naționale a Moldovei cu relaxarea temporară a exigențelor la clasificarea creditelor neperformante.
- Alocarea pentru fermierii micro mici și mijlocii ca compensații pentru secetă și prețuri derizorii la producția agricolă în formă de plăți directe la hectar de floarea soarelui și porumb cultivate în anul 2023, în mărime de cel puțin 2000 lei per hectar.
- Admiterea tranzitului cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina doar cu transportul feroviar.
În cazul în care în următoarele 5 zile nu vor fi măsuri reale pentru îndeplinirea revendicărilor, fermierii vor ieși la un protest pe perioadă nedeterminată cu folosirea tehnicii agricole.