
Este lansat apelul public de selectare a fermierilor pentru participarea la activitatea „Consilierea fermierilor pe tot parcursul ciclului de producere”. Scopul activității constă în acordarea serviciilor de consiliere agricolă continuă, adaptate etapelor ciclului de producere, cu accent pe îmbunătățirea proceselor tehnologice, a performanței economice și a capacității de adoptare a soluțiilor inovative în ferme.
Pot participa fermierii care desfășoară activități în sectorul vegetal, zootehnic sau mixt din Republica Moldova, în special exploatațiile micro, mici și mijlocii care au nevoie de sprijin profesional pe durata ciclului de producere.
Serviciile de consiliere includ evaluarea inițială a fermei, elaborarea unui plan individual de consiliere, vizite în teren pe etapele de producere, recomandări tehnologice și economice, monitorizarea aplicării acestora, precum și documentarea rezultatelor și a bunelor practici.
Selectarea fermierilor se realizează în baza unor criterii, având în vedere necesitatea consilierii, angajamentul pentru colaborare pe durata ciclului de producere, capacitatea de aplicare a recomandărilor și potențialul de impact al rezultatelor.
Cererea de participare poate fi depusă prin completarea formularului online sau prin transmiterea acesteia în format fizic la sediul Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală din municipiul Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 180, biroul 905, inclusiv prin e-mail.
Termenul limită de depunere este 23 februarie 2026, inclusiv.
Pentru informații suplimentare poate fi apelat numărul de telefon 069 174 130.
Modelul Cererii de participare la program (accesați linkul).
Activitățile sunt implementate de Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, sub egida Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Notă: Apelul se desfășoară în cadrul activității „Crearea sistemului de cunoștințe și inovarea în agricultură (AKIS) și instituționalizarea camerelor agricole”, din Agenda de reformă aferentă Planului de creștere economică a Republicii Moldova pentru anii 2025-2027, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 260/2025.



















